Ilinca Avram este absolventa a Scolii de Televiziune, in prezent moderator la Jurnal TV, o televiziune proaspat lansata la Chisinau.
Ilinca povesteste in cateva cuvinte, ce inseamna televiziunea pentru ea si care a fost traseul sau in televiziune, de la debutant la moderator TV.

.”Sunt Ilinca Avram şi am 20 de ani. Câteodată mă gândesc, am tocmai 20 de ani, oare am reuşit să realizez ceva până acum? Iar alteori zic, am abia 20 de ani şi am reuşit să-mi fac un nume în televiziunea din Republica Moldova, şi cu siguranţă o să reuşesc să fac mult mai mult.

Pot să spun că am reuşit până acum să fac multe pentru că până la vârsta de 20 de ani am absolvit Colegiul de Muzică, catedra Dirijat Coral. Am absolvit şi Academia de Studii Economice din Moldova, specialitatea Turism. Iar în prezent fac un master în Reclamă şi Relaţii cu Publicul şi mai fac şi a doua facultate – Culturologie, la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice.

De la vârsta de 6 ani am început să prezint concerte şi festivaluri internaţionale. Televiziune cu carnet de muncă am început să fac la 18 ani, când m-am angajat în calitate de reporter la emisiunea matinală “Bună Dimineaţa”, la televiziunea publică din RM. În cadrul acestei emisiuni am avut şi mai multe rubrici: horoscop, fapt divers etc. Am simţit emoţiile transmisiei live în data de 16.03.2009, atunci când am moderat emisiunea matinală, o oră şi jumătate.

Anul 2009 a fost un an care mi-a schimbat viaţa. Spun asta pentru că în vara acelui an am urmat cursurile Şcolii de Televiziune din Bucureşti, unde am avut onoarea şi norocul să fiu instruită de cei mai buni şi mai profesionişti oameni din radio, televiziune şi presa scrisă dn România. După absolvirea acestei şcoli, m-am reîntors în Chişinău, unde m-am angajat în calitate de editor-prezentator la prima televiziune de ştiri din RM, Jurnal TV. Pe atunci eram încă în plin proces de muncă, cu toţii ne pregăteam pentru ziua cea mare, pentru ziua lansării televiziunii.

Timp de câteva luni am transmis emisiuni şi am publicat reportajele pe internet. Primul lucru pe care l-am spus angajatorului a fost că eu nu sunt cititoare de prompter, aşa că vreau să fiu şi reporter. În prima lună am realizat mai multe reportaje. Cel mai important moment a fost atunci când producătorul a avut încredere în mine şi m-a trimis reporter special la Iaşi, să monitorizez alegerile prezidenţiale din România. A fost foarte obositor, dat fiind faptul că trebuia să reuşesc să realizez mai multe reportaje, dar şi să intru în direct la buletinele de ştiri şi la ediţiile speciale.

Data de 5 martie ora 20:00 am avut emoţiile cele mai mari. A fost ziua şi ora la care s-a lansat Jurnal TV. Emoţii şi mai mari am avut atunci când am dat primul live din viaţa mea. Live care mi s-a părut extreme de lung, am crezut că am vorbit în continuu vreo 10 minute. După jurnal, producătorul primului buletin de ştiri, Petre Chirtop mi-a spus că live-ul meu a durat 21 de minute.
Acum, din păcate nu reuşesc să fac reportaje, pentru că în fiecare zi trebuie să fiu la curent cu tot ce se întâmplă în ţară, dar şi peste hotare. Sunt moderator al ediţiilor speciale de la Jurnal TV. În fiece zi reuşesc să fac câte 2-3 emisiuni live.
După o lună de la lansarea televiziunii am reuşit să moderez circa 50 de emisiuni live. Este foarte obositor şi mi-am asumat o responsabilitate prea mare poate pentru o vârstă atât de fragedă. Trebuie să pot să vorbesc despre orice. Spre exemplu, dimineaţa am făcut o emisiune despre modificarea Constituţiei, la amiază despre statutul juridic şi finanţarea drumurilor din RM, iar seara despre Eurovision. Şi subiectele de discuţie se schimbă de la o zi la alta, din minut în minut. Trebuie să fiu pregătită pentru orice.

În orice moment, chiar în mijlocul emisiei live poate să fie un breaking news. Trebuie să fii şi un bun diplomat. Pe lângă faptul că trebuie să asculţi cu atenţie ce se întâmplă, asculţi şi notezi informaţii noi pe care ţi le spune producătorul în cască, trebuie să şi vorbeşti cu invitaţii, să fie predispuşi şi mai departe spre o discuţie interesantă sau chiar să nu se enerveze că s-a înterupt emisia şi să vrea să plece. Moderatorii trebuie să fie Napoleon, dacă e să fac o glumă.
Pot să scriu mult despre mine, despre televiziune, pentru că îmi place la nebunie ceea ce fac. Nu mă văd făcând altceva. Sunt atât de îndrăgostită de televiziune încât aş sta non stop în redacţie să-I ajut pe colegii mei. Iar ca dovadă este faptul că maximum cât am stat în redacţie a fost 36 de ore. Iar atunci când îţi place ceea ce faci, când o faci cu drag, atunci îţi reuşeşte”.




[...] PENTRU INTREAGA POVESTE A ILINCAI, CLICK AICI! [...]